Rapid – Timișoara 0-2

Rapid - Timișoara 0-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bănățenii au intrat determinați în teren și încă din minutul 3 au prima ocazie: Gigel Bucur întoarce un adversar la 15 metri de poartă, însă trage în blocaj. Rapidul se trezește și speculează avantajul propriului teren, punând stăpânire pe joc. Elevii lui Gabi Balint cedează inițiativa și se mulțumește doar să lanseze cotraatacuri tăioase.

Spadacio este aproape de deschiderea scorului printr-un șut pe jos, în forță, care-i pune mari probleme lui Pantilimon. Timișoara replică prin Bucur, însă preluarea îl trădează și pierde balonul într-o poziție destul de bună. Arman Karamyan nu-l dezamăgește pe Balint, după ce tehnicianul a decis să-l trimită în teren ăncă din primul minut și deschide scorul în minutul 19: Magera pasează în mijlocul careului de lângă Marius Constantin, iar armeanul trage din viteză, fără speranțe pentru E. Andrade.

Rapid înceracă egalarea însă surpriza Arm Karamyan își face datoria și face 2-0 în minutul 31, în urma unei acțiuni lucrate în familie: Artiom centrează la 6 metri de pe stânga, iar fratele acestuia, nemarcat, reia din prima. Herea alinează doi adversari în careul advers, dar pasează la un greșit și bănățenii intră la cabine cu un avantaj nesperat.

Rada îi mobilizează bine pe rapidiști la pauză și Mafeti&Co intră în teren cu multă determinare în repriza a doua. Djalovic primește o pasă la 16 metri de la adversar și trage în forță, dar Pantilimon are un reflex extraordinar și menține avantajul de pe tabelă. Ștefan Grigorie, intrat în repriza a doua, iese la rampă și trage în Pantilimon din 8 metri. Spadacio trage și el periculos, dar tânăru goalkeeper timișorean își salvează din nou echipa. Spadacio prinde un șut extraordinar, însă Pantilimon, unul din eroii partidei și scoate de la vinclu.

Timișoara pleacă din Giulești cu toate cele 3 puncte și speră în continuare la titlu. De partea celalaltă, Rapidul a ajuns la a doua înfrângere consecutive, primind 5 goluri în două partide de la două contracandidate la titlu, fără a marca însă vreunul


URMĂ‚REȘTE LIVE TEXT DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI, PE WWW.PROSPORT.RO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×